Alegeri parlamentare - noiembrie 2008: Depunere candidaturi independente diasporaTokyo, 23 sept /Ambasada României/ - În pregătirea alegerilor parlamentare din noiembrie 2008, vă aducem la cunoștință o serie de precizări cu privire la depunerea de candidaturi independente din partea reprezentanților diasporei.
1. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (11) din Legea nr. 35/ 2008, text introdus prin O.U.G. nr. 97/ 2008, „candidații independenți pentru circumscripția electorală a cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în afara țării trebuie să fie susținuți de minimum 4% din alegătorii cu domiciliul stabilit în unul dintre statele ce fac parte din colegiul uninominal pentru care candidează, dar nu mai puțin de 2.000 de alegători pentru Camera Deputaților și 4.000 de alegători pentru Senat."
2. În conformitate cu art. 301 din Legea nr. 35/ 2008, text introdus de asemenea prin O.U.G. nr. 97/ 2008, în vederea înregistrării propunerii de candidatură, fiecare candidat independent depune personal la biroul electoral de circumscripție 4 dosare, fiecare cuprinzând următoarele:
a) cerere de înregistrare a candidaturii sub semnătură proprie, cuprinzând datele prevăzute de art. 29 alin. (10)i, cu indicarea funcției pentru care candidează;
b) documentele prevăzute la art. 291 lit. b) - f)ii;
c) un exemplar original al listei susținătorilor."
Pentru lămurirea altor chestiuni referitoare la depunerea candidaturilor independente, solicitanții se vor adresa direct către următoarele instituții:
1.Biroul Electoral al Circumscripției nr. 43: Aleea Alexandru, nr.31 (Clădirea Eminescu), Sector 1, București.
Tel.: +40.21.431.1743, +40.21.431.1462, +40.21.319.2380.
Fax: +40.21.230.2612, +40.21.319.2163
Web: www.mae.ro, secțiunea alegeri parlamentare 2008
2. Autoritatea Electorală Permanentă: Str. Stavropoleos, nr. 6, București, sector 3, cod poștal 030084, tel/fax: 021/310.13.85, e-mail: office@roaep.ro, website: www.roaep.ro. i Art. 29 alin. (10) din Legea nr. 35/ 2008: „Propunerile de candidatură trebuie să cuprindă circumscripția electorală și colegiul uninominal în care candidează, numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul, locul și data nașterii, ocupația, profesia, iar în cazul alianțelor politice sau electorale, partidul care i-a propus. Nu sunt permise candidaturi independente pentru partide politice, alianțe politice sau electorale.”
ii Art. 291 lit. b) - f) din Legea nr. 35/ 2008:
b) copiile actelor de identitate ale candidaților;
c) dovezile constituirii depozitelor, prevăzute la art. 29 alin. (5), pentru fiecare candidat;
d) declarațiile de acceptare a candidaturii, prevăzute la art. 29 alin. (11);
e) declarațiile de avere și de interese ale candidaților, conform modelelor prevăzute în anexa la Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare;
f) declarațiile candidaților născuți înainte de 1 ianuarie 1976 de apartenență sau neapartenență la securitate ca poliție politică, ce se vor redacta conform modelului prevăzut în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.